Necuvinte

Din mii de sunete care se pierdeau în tăcere, ți-am zărit bătăile inimii jucându-se amețitor, aproape nesimțit, cu cateva fire de păr de ale mele care stăteau răvășite pe pieptul tău. Te priveam cu ochi mari și îți simțeam mirosul inundându-mi trăirile.M-ai stăpânit în detaliu,pornind de la cea mai mică terminație nervoasă și poziționdându-te în centru. Te-am asimilat fără cuvinte, creând în mintea mea scenariile unei nopți de vară. Și a fost aproape feeric, când, necuvintele au tăcut o dată cu noi și în liniștea nopții ai fost acolo. Nu departe.Aproape. Atât de aproape.
Mi-am concentrat întreaga ființă asupra ta. Te-am privit ore în șir fără să scot un sunet sau sa mimez vreo mișcare.Și apoi, istovită de noapte, aproape am ațipit, pe nesimțite.
Din nou, Necuvinte. Tăcere și totul dus la un alt nivel.
A fost poetic modul în care ochii tăi mă priveau în acea dimineață și apoi m-am pierdut prin ,,te iubesc” și am revenit prin strângerea de mână.Simbolic și neîndoielnic, am valsat trăiri în șoaptă. Au trecut ore peste noi și am luat-o de la capăt.
Ne-am întors la priviri și bătăi de inimă.Și apoi ți-am studiat ochii în detaliu. Îmi vorbeau folosind sclipirea momentului și mi-am lăsat mâinile să alunece prin părul tău.În mod paradoxal, am înecat Universul între două priviri și o atingere.
,,Bună dimineața” , ți-am spus, ,,Miroși a cafea și vreau să te sărut!”.