Jurnalul unei flori de mai

A fost un fel de "coupe de foudre", cum ar spune Balzac sau Beauvoir. A fost părul meu ud, răvășit care era mângâiat de razele unui soare nu prea blând în luna lui Gustar, undeva pe un balcon din lemn de pin vopsit în culoarea vișinei putrede. Și apoi a mai fost un corcoduș care îmi atingea părul o dată cu razele toropitoare. A fost. A fost Harper Lee și o pasăre cântătoare pe care nu am vrut să o ucid. A fost și bipolaritatea mea la mijloc și câteva filme și un serial până la ora șase a unei dimineți - într-o nu știu care zi.A fost dragostea mea pentru cerul senin, pentru nori și pentru formele pe care le vedeam. A fost dragostea mea pentru Keshavjee și pentru felul în care Profetul își apăra Prințesa. Au fost Florile pentru Zoe aruncate în treacăt timp de două zile din lipsă de timp sau poate chef. A fost și Bukowski cu toate Femeile lui și cu o nevoie nebună de afecțiune.A fost camera mea liniștită în care m-am refugiat și în care m-am pierdut de atâtea ori. A fost un

Am doborât călimara și întreaga cerneală s-a împrăștiat pe podea. Apoi, de teamă că tu ai putea sa reînvii, m-am aplecat și în grabă am mâzgălit pereții cu atenție.Încercasem să creez un labirint al proprilor trăiri,ceva căruia tu nu îi puteai aparține. Nu voiam să fii nicăieri - nici în amintiri, nici în cuvinte, nici în foile ce îți aveau numele mâzgălit. Astfel, mult timp am iubit marea, apusuri, iubeam chiar și pescărușii și zâmbetul străinilor. Și totuși, le-am dat deoparte. Miroseau puternic a tine. Totul te striga și totuși negam totul. Păream ca o micuță proaspăt îndrăgostită, o naivă cazută pradă proprilor trăiri. Privesc, imagini mi se derulează aleatoriu și zâmbesc. Mi-ai fost un venin afurisit de dulce și mi-ai sorbit cernelea, timpuriu, până la ultima picătura - până când aveam să nu mai pot scrie. Și m-am reîntors. La fel ca și Arghezi, am scris cu sânge, am scrijelit și iată-mă. Ți-aș cere să mă privești, dar privirile au devenit atât de puerile încât mă pierd în d