Jurnalul unei flori de mai

E ziua în care detaliile se despică în mai multe forme și simțirile mi se amplifică în mod lugubru. Și e o liniște de mormânt în capul meu și pentu o secundă mă evapor și mă dizolv o dată cu trecerea timpului. Și stările astea îmi vin în valuri și apoi mă găsesc istovită de orice trăire, la capătul drumului, zăcând și neștiind să explic momentul 0 în care s-a întâmplat să mă aflu în perfectă ambianța cu dizolvarea sinistră a Universului. Calc pe pământ și simt un milion de pietricele care îmi zdruncină ființa și îmi dau seama că stabilitatea nu a fost niciodată punctul meu forte.Să mă aflu aici, e ca și cum ai ține o pasăre închisă în colivie.Și libertatea a fost mereu dorința mea profundă. Să mă declar liberă de tot, de ei, de fapte, de locuri, de oameni, de trăiri, să transcend dincolo de tot ceea ce este uman și să mă despic sau să mă topesc precum o lumânare trecută prin... atâtea.Și aici a luat sfârșit totul pentru că niciodată nu pot să exprim ceea ce simt cu adevărat sau prin c

I-am spus că cel mai des voi fi un dezastru, un dezastru în formă de lună, stele, soare și curcubeul despre care obișnuiesc să îi vorbesc. El mi-a zâmbit, atât de frumos, atât de liniștit și fără aș schimba privirea, m-a ascultat cu atenție. Cu o atenție de nebănuit, cu o atenție frenetică, de parcă între privirea mea și a lui ne întâmplam doar noi doi și nimic altceva.Și l-am alintat și cu Universul și când i-am atins palmele, i-am coborât steluța mea în mâini și insuflețirea mea am luat-o și am pus-o pe buzele lui pentru că mi-am dorit să o înghită și astfel, în cele din urmă, să exist la el în piept.Nu știu în ce măsura am reușit să exist în pieptul lui, dar în mod mefient relevanța subiectului se pierde.I-am spus că pentru zilele ploioase am adunat într-un borcan toate razele de soare pentru a le împrăștia în jurul lui. Mi-amintesc, cu ceva timp în urmă, pierdusem borcanul, însă am reușit să strâng în fiecare zi raze de soare datorită zambetelor pe care el mi le-a furat.Îmi vo