Postări

Se afișează postări din aprilie, 2015

Între noi nu a fost timp

Imagine
Mă găsesc aici... Considerând a-mi fi mult mai ușor să mă descarc.S-a întâmplat de atâtea ori să te las, să te las să-mi pătrunzi în viață și să mă răstignești.Să-mi răstignești încrederea în mine, în oameni, în viitorul meu sau în ceea ce aș putea fi.M-ai lăsat de fiecare dată goală.A trebuit să mă refac cu atenție după fiecare plecare a ta. Într-adevar, de fiecare dată a fost mai ușor. Din ce în ce mai ușor. Durerea cea mai mare constă în existența gândului ce-mi indică faptul că sunt goală.Aud în mine ecoul propriei singurătăți și îmi urlă simțurile speriate.Absența ta nu mă mai mișcă. Absența ta era prezentă chiar și când te declarai a fi lângă mine. De ce am fost dispusă să-ți ofer un infinit?Cum aș putea să-mi explic eu, mie, asta? Cum aș putea să-mi închei un pact, să fac în așa fel încât să închid ușa și să te las pe dinafară, fără a-mi mai fi teamă că ți-ar putea fi frig, sete sufletească sau dor nepătruns? Cum aș putea să-mi iert vreodată dacă te-aș refuza chiar când mi-

Liniște, două brațe și a cuiva

Imagine
,,O cunosc. De aproape optsprezece ani locuiește în mine.Obișnuim să ne trezim în fiecare zi la aceeași oră.Uneori bea cafea, rareori preferă ceaiul sau chiar cappuccino cu frișcă.Ascultăm împreună liniștea dimineții iar ei îi place nespus de mult să privească de sus,de la balcon, oamenii care trec.Spune că așa îi simte mai mici și că dacă închide ochii poate atinge chiar și răsăritul. Îmi amintesc de ea încă din zilele în care era fragilă. Îmi aduc aminte câte lacrimi fusese nevoită să îndure, prin câte schimbări a trecut și de cât timp a fost nevoie să ajungă să clădească omul care este astăzi. Tu ai zice că o cunoști. Ai zice că în ochii ei e găzduit un întreg Univers, că florile îi aparțin și stelele dăruite de el îi oferă zâmbete. Ai zice că el era sursa tuturor neajunsurilor și suferințelor ei. Și ai zice bine. Doar că mai există un singur adevăr. Nu o cunoști. Adăpostește în ea un întreg ghețar și multă culoare neagră. Cândva, iubeam să îi vorbesc. Oferea iubire cu fiecare c