Jurnalul unei flori de mai

,,Încă puțin.”   Își spuse. ,, Mâine pe vremea asta deja voi fi renunțat de mult timp. O să-mi contest decizia până la sfârșit și o să-mi urăsc fiecare părticică a corpului.Da,da, eu! Cine altcineva mai are curajul să se joace cu propriul destin, punându-l chiar în ghearele morții, apoi smulgând trăirea din infim? Extremele.Da, dulcele mele extreme. V-am iubit din secunda în care am conștientizat că sunteți parte din mine. Totul sau nimic. Gheața sau focul. Eu sau nimeni altcineva. Și-am ales. Gheața.  Mâine e crunt. Azi, lipsește. Decizia îmi aparține.Și mă voi juca, ca de obicei.Îmi voi arunca fericirea în pivnița neantului și apoi am să o mai regăsesc târziu.Atât de târziu.Știu. O nebună vă vorbește despre trăiri. Aceeași nebună se regăsea pe o scenă, în fața oamenilor. Îi privea în ochi și le sufla orice urmă de energie.  O absorbea. Fericirea? Apus fără de răsărit. Zâmbetul ascuns, sufletul pătruns. Simt răceala ce-mi zvâcnește în vene. Răceala fierbe. Totul e negru aici și

Mi-ai fost echilibru dulce. Apoi instabilitate. N-ai înțeles că eu nu am timp. Nu ai vrut să accepți că pentru mine ziua de mâine nu există.Nu știu ce înseamnă ,,mâine”, eu am doar azi.Obsesiv mă agăț de lacrimile mele,sunt aici.Te-am privit cu ochii mari. Mi-ai evitat privirea. Aș fi vrut să-ți vorbesc mai mult; timpul m-a condamnat.Energia moartă mocnește în mine ca o țigară aproape stinsă. Îmi aparțin mie;după lupte întregi, duse fără voia sufletului meu,cad în abis și sufletul mi se stinge. Cuvintele tale îmi trec pe lângă timpan iar aerul rece îmi lovește obrajii. Te-am lăsat în urmă acum.Războiul cu tine a luat sfârșit,știi de ce? Pentru că am obosit.Totul era pentru tine.Dar astăzi, nici măcar timp pentru mine nu mai am.Pentru că timpul meu mi-a fost luat.Puțin câte puțin. Mai am câteva fărâme și încerc să mă bucur de ultimele lucruri. Nu știu în ce mod aș mai putea să-ți vorbesc.Cuvintele mi le-am folosit toate. Și am pierdut. Am pierdut lupta cu mine. Mă privesc dintr-un