luni, 17 aprilie 2017

Între două priviri și o atingere


I-am spus că cel mai des voi fi un dezastru, un dezastru în formă de lună, stele, soare și curcubeul despre care obișnuiesc să îi vorbesc. El mi-a zâmbit, atât de frumos, atât de liniștit și fără aș schimba privirea, m-a ascultat cu atenție. Cu o atenție de nebănuit, cu o atenție frenetică, de parcă între privirea mea și a lui ne întâmplam doar noi doi și nimic altceva.Și l-am alintat și cu Universul și când i-am atins palmele, i-am coborât steluța mea în mâini și insuflețirea mea am luat-o și am pus-o pe buzele lui pentru că mi-am dorit să o înghită și astfel, în cele din urmă, să exist la el în piept.Nu știu în ce măsura am reușit să exist în pieptul lui, dar în mod mefient relevanța subiectului se pierde.I-am spus că pentru zilele ploioase am adunat într-un borcan toate razele de soare pentru a le împrăștia în jurul lui. Mi-amintesc, cu ceva timp în urmă, pierdusem borcanul, însă am reușit să strâng în fiecare zi raze de soare datorită zambetelor pe care el mi le-a furat.Îmi vorbește mereu cu mansuetudine când greșesc și tot de atâtea ori inflexiunea vocii nu i se schimbă.Îi perorez despre sentimente într-un mod brutal pentru că, de-a lungul timpului, mi-a înțeles mai bine ca oricine nevoia de afecțiune.Cu grijă și răbdare, mă lasă să mă metamorfozez ori de câte ori stările îmi acaparează esența și suflul îmi încetinește trăirea.Îi contemplu în detaliu fiecare mișcare, cunoscându-i ființa după respirație și gesturi. Și apoi, umplu spațiul dintre mine și el cu simțăminte.În preambul ființei noastre am gravat trăirile proprii de care ne legăm atunci când ne căutăm plini de contradicțiile pe care le contramandăm între două priviri și o atingere.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu