Tăceri paradoxale când ar fi trebuit să nu

E un joc de priviri antrenant. Te asimliez în detaliu. Îți conturez cu privirea fiecare centimetru în timp ce îmi vorbești.
Da, îmi vorbești. Pentru că te-am rugat să nu taci. Mă învălui în cuvintele care obișnuiau să îmi fie scut cândva.
Pierd firul pentru o secundă și mă asociez ție. Pornesc în lumea mea, te las deoparte. Amețitor, parfumul tău îmi zguduie esența. Îmi vorbești.
Încă o faci.
Însă eu nu de cuvintele tale aveam nevoie. În mod paradoxal, niciodată nu m-am potrivit cu mine.
Aveam nevoie să vorbesc eu.
Să spun totul. Să-mi dezbrac ființa în detaliu, să obturez căile necunoscutului.Aveam nevoie să ies din vechea eu.
El m-a facut să renunț la comoara mea - cel mai de preț lucru pe care îl aveam - Tu- mă înveți din nou să țin stiloul în mână.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Între două priviri și o atingere

Tu mi-erai omul legat de a mea fire

Me, myself and I in the night