Un fel de "coupe de foudre"

A fost un fel de "coupe de foudre", cum ar spune Balzac sau Beauvoir. A fost părul meu ud, răvășit care era mângâiat de razele unui soare nu prea blând în luna lui Gustar, undeva pe un balcon din lemn de pin vopsit în culoarea vișinei putrede. Și apoi a mai fost un corcoduș care îmi atingea părul o dată cu razele toropitoare. A fost. A fost Harper Lee și o pasăre cântătoare pe care nu am vrut să o ucid. A fost și bipolaritatea mea la mijloc și câteva filme și un serial până la ora șase a unei dimineți - într-o nu știu care zi.A fost dragostea mea pentru cerul senin, pentru nori și pentru formele pe care le vedeam. A fost dragostea mea pentru Keshavjee și pentru felul în care Profetul își apăra Prințesa. Au fost Florile pentru Zoe aruncate în treacăt timp de două zile din lipsă de timp sau poate chef. A fost și Bukowski cu toate Femeile lui și cu o nevoie nebună de afecțiune.A fost camera mea liniștită în care m-am refugiat și în care m-am pierdut de atâtea ori. A fost un jurnal pe noptieră și Sorescu cu Iona și marea lui și peștii. Și n-am rugat-o pe mama să mă mai nască și pe mine încă o dată pentu ca, la naiba, viața asta chiar mi-a ieșit și peștii lui Sorescu au stat departe de mine.Decristalizarea sufletească pe care am întălnit-o la Camil Petrescu nu se compară cu nimic altceva. Adevarată hrană pentru creier. Și totusi? Și totuși... Și diminețile cu răsărituri îmbătătoare și reci și câteva visuri puse deoparte pentru că nu corespundeau cu ceea ce vreau să devin cu adevărat.Și totuși a fost un fel de ”coupe de foudre” față de nevoia mea de singurătate.
Un fel de...
Cărțile și soarele, natura și zâmbetele, liniștea și camera, bipolaritatea și eu.