vineri, 11 decembrie 2015

Cosmos în cuvinte (2)

Când i-am spus că nu va ajunge să mă cunoască vreodată, a zâmbit.
Mă jucam fără să pretind nimic și era aproape ancestral.
Îmi plăcea să cred că suntem niște păpuși cu sfori. Însă eu trăgeam sforile.
Și le-am rupt. Și nu vreau să înlocuiesc nimic pentru că e mai bine fad, gol, netrebnic, fără viață.
Astazi sunt Sonnja și cerul e superficial.Stelele nu au ieșit și luna nu îmi spune nimic.
E liniște de mormânt, ascult cerul trist.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu