Dezastrul ce-ți poartă numele

Ce faci când mult e prea mult și acel ,,mult” se transformă în ,,prea mult”?Când bătăile inimii scad și respirația îți e sacadată?
Pe noptieră, într-un colț, am lăsat foile. Erau niște foi pe care obișnuiam să-mi scriu viitorul. Am folosit atât de multe culori încât, paradoxal, s-au transformat în negru.Le-am privit cu nesaț și apoi le-am rupt.
Tu nu mai erai. Nu mai erai să-mi liniștești demonii.Și astfel, cele două umbre au început să se contopească formând un singur demon care mă rupe în bucăți.Îmi simt tot interiorul devastat și picături de negru îmbibate cu roșu se preling pe jos. În partea opusă a dezastrului, zace, fără puls, inima mea. Am atins-o. Pe cele două atrii numele îți era scris.
Și așa a început calvarul.
Și așa am înjumătățit sferturile și nu mai pot continua nimic.
Și așa, las și asta neterminată și nici măcar punctul nu îl voi mai folosi, pentru că încă te aștept

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Tu mi-erai omul legat de a mea fire

Între două priviri și o atingere

Me, myself and I in the night