vineri, 5 iunie 2015

Frânturi


  • Așa să ne lăsăm conduși de orgoliu, așa să ne prefacem că nu existăm.Așa să te ignor și așa să te te faci că nu mai sunt acolo. Așa să-mi dai drumul și tot așa să călcăm totul în picioare. Să ne prefacem anii în scrum și praful să se aleagă de sentimentele noastre. Așa să te prefaci că m-ai uitat și așa să mă asigur că te înlocuiesc cu altcineva. Așa să sune vocea mea și așa să te atingă amintirile trecutului. Așa să nu-mi mai răspunzi când te caut și așa să dispari când voi avea nevoie.Așa să te încălzească ele și totuși căldura să nu o afli.
  • Într-un mod lesne m-am desprins de ei. Și i-am privit în timp ce mă îndepărtam și nu s-au obosit să mă oprească. Am folosit punctul și am șters toate cuvintele care-mi treceau pe la ureche și loveau în suflet. Nu am continuitate. Nu am un mâine. Nu exist și nu îmi doresc. Să-mi scriu mie ar putea fi considerat un lux pe care nu mi-l mai permit demult. Valorile sufletului meu au scăzut transformându-se în cenușa plecării tale. Alungarea mi-a fost plumb.
  • Să mă pierd în degradarea existenței mele fără să-mi fi punct de sprijin și tot așa să mă las sugrumată de trecut și de tot ce aș putea fi. Să-mi dicteze trăirile ce să scriu și eu să nu știu cum să mă exprim, să fi uitat de atât de mult timp cum se folosesc cuvintele și să mă înec în propriile mele greșeli infantile. Să te caut precum aș căuta o oază într-un deșert și tu să mă respingi pentru că eu voi fi moartă de un car de timp.
  • Și așa aș fi putut privi negrul, ca pe o lumină. Și aș putea folosi timpul trecut pentru a-mi exprima prezentul. Și ăsta s-ar dovedi a fi un mod prin care te-aș căuta sau un mod prin care aș simți că totul în jur e prea mult.Aș simți că frânghiile mi-ar fi Rai. Și totuși n-aș putea accentua durerea. Aș băga piciorul în accelerație și te-aș căuta îmbătată de trecut. Ce murdară mă simt. Ce nelalocul meu sunt. Îmi caut fericirea la 200 de km., ca să aflu că de fapt ea se regăsește la mijloc.
  • N-am gumă, n-am gumă, că te-aș șterge. Aș da foc unei coli albe doar să inhalez scrumul trecutului. Mi-aș folosi sângele să colorez pereții și aș îmbiba hainele de parfumul nopților.Mi-aș căuta coerența și mi-aș da voie să plâng. N-ai să vii și n-ai venit când chinul mi-a fost dor și n-ai să vii nici acum când busola mi-e nisip. Vezi? Cine s-ar mai întoarce la o umbră? Să nu înțelegi ce scriu, să nu vrei să mă afli și să nu-ți dorești să mai fiu. Că nu mai sunt. E prea mult.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu