luni, 29 iunie 2015

Erai viciul meu

,,Mi-aduc aminte de câte ori am spus că ,,e ultima dată când îți vorbesc”, câte cuvinte am folosit și câte sentimente am deteriorat doar din pura dorință de a îți arăta totuși cât te iubesc. Și toate acele sentimente deteriorate nu au făcut altceva decât să lovească în mine. Și câte romane seci și dramatice am scris în nopți de nesomn, în nopți în care tu erai de negăsit. Și crede-mă, crede-mă că la un moment dat aș fi putut băga mâna în foc că dacă vreodată se va întâmpla să cad și să te strig, tu te vei uita în urmă și vei alerga spre mine cu brațele deschise, gata să-mi oferi umărul tău și să-ți încolăcești tot trupul în jurul trupului meu. Eram gata să spun că ești al meu. Gata să contramandez tot ce a fost și să alerg rănită spre tine, să te iert, să-ți iert absența și momentele în care m-ai făcut să mă urăsc.Eram gata să mă ofer, gata să-ți înmânez cuțitul și să mă las crestată de tine.”
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Așa mă prezentam. 
Așa mă numeam și așa de tare începeam să mă las absobită de tine. Și așa de tare începeam să mă urăsc pe mine, pe mine pentru că tu trăiai în mine.Pentru că nu aș fi putut niciodată să îți spun ,,Pleacă” și să simt asta cu adevărat, să mă uit în ochii tăi și să articulez un singur cuvânt urmat de zeci de stări și milioane de lacrimi. 
Așa eram.
Atât de dramatică și de dulce. Și atât de mult te iubeam, Și eram în stare... În stare să ce? Să ucid tot ce mi-ar fi putut sta în cale doar pentru tine. Pentru că iubeam ceea ce credeam că ești. Pentru că nu am vrut să accept niciodată ceea ce ești cu adevărat. Pentru că îți vedeam demonii cum te încercuiau formând armate la poarta sufletului tău iar eu, eu le țineam piept și mă lăsam zdrobită și-mi ofeream inima. Și apoi, zâmbetele mele ți le dăruiam ție. Că te iubeam. Că îmi străpungea inocența venele și că eram atentă la tot ceea ce simțeai. Era un întreg circuit. Eram un scut. Încasam orice lovitură pentru tine și mă luptam cu tot ceea ce te durea. Că te iubeam. 
Râd.
Zâmbesc zeflemitor când mă gândesc. 
Mi-ai murdărit trecutul, melodiile, locurile preferate și casa. Mi-ai murdărit imaginea omului care am crezut că ești. M-ai făcut să-mi doresc să nu te fi întâlnit vreodată. 
Nu te mai vreau aici nici măcar pentru o secundă. Nu vreau să-mi mai amintesc cine ești sau cine ai fost. Nu vreau să te mai regăsesc în viitor. 
Cuvintele mă blochează și nu pot transpune nimicul pe care m-ai făcut să-l simt atunci când îți aud numele. Nu mă mai încălzesc cu nimic cuvintele sau promisiunile tale; anii petrecuți așteptându-te sau sentimentele pe care ți le-am oferit. 
N-am crezut că voi fi vreodată capabilă să simt asta pentru tine.
Și te-am iubit. 
Doamne, cât te-am mai iubit. 
Erai viciul meu preferat și m-aș fi lipsit de tot doar să..
Să ce?
Să nimic. 
Te-am iubit. Sună melodramatic.
,,Te-am iubit” - Urlă ecoul.
Du-te, acum!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu