Insolent

Mi-am închis sufletul într-o cutie și îl privesc cum se zbate. Se lovește de pereți și urlă, sparge și sfărâmă tot ce îi iese în cale. Uneori chiar îmi spune că e rezultatul tuturor lacrimilor pe care le-am închis și am refuzat să le dau drumul.Îi zâmbesc zeflemitor și îi spun să se descurce, nu mai suntem demult un întreg. Mi-au aud cuvintele îmbulzindu-se, care mai de care, să se facă auzite.Le încui și pe ele acolo unde l-am ferecat pe el, sufletul meu. Nu vreau să mai iau parte la acest spectacol, așa că, alerg spre ieșire. Am obosit să mă mai uit în urmă și mă abat de la subiect. De un anumit timp mi-am dat drumul în prăpastia trecutului iar momentan, nu mai am ce aduce în prezent.S-a destrămat tot doar la o singură bătaie din palme.

Refuz să vorbesc despre asta, nu știu ce aș putea spune. Îmi urlă sufletul neostoit și vrea să iasă, bate la porți închise și se târăște. ,,Și-a pierdut demnitatea!” - Îmi spun. Mă aude și începe să răcnească din ce în ce mai tare.Într-un târziu îmi dau seama că acele cuvinte au scăpat.

,,Pentru numele lui Dumnezeu, fetițo, privește măcar pentru o secundă în oglindă.Ridică capul!Mă auzi?Unde sunt toate visele, dar speranțele?Ce s-a întamplat cu acei ochi ciocolatii care s-au războit cu atât de multe armate?Cine, spune-mi cine, în afară de tine, are puterea să te îngenuncheze? Ai decis ca timpul să-ți fie propriul călău. Nu vorbești, doar asculți și te afunzi și mai adânc în tine.Iar dacă te întreb ce gândești, zâmbești.Îmi spui că mi s-a părut. Nimeni nu-ți citește durerile și nimeni nu-ți șterge lacrimile. Te văd pășind în Eter cu pași grăbiți și ochii aruncați în pământ. Ești rece, ești sloi. Lasă-mă măcar pentru o secundă să te ating. Ai pierdut acea frumusețe pură a sufletului tău și iată-mă,aici, încercând să te conving,eu, sufletul tău, că și de data asta vei reuși. Lasă furtuna în neant și prinde-mă de mână.Tu nu ești așa, Tu însăți ești o furtună care aduce soare...”

Îmi smulg sufletul și-l înec.