miercuri, 17 decembrie 2014

” My family is my strength and my weakness.”

Viața e o succesiune de momente.Treci prin diferite etape, plângi, țipi,lovești, aproape ai senzația că sufletul ți se înăbușă. Simți că aerul e irespirabil, momentele devin din ce în ce mai critice și atunci  ești într-o continuă alergare cu tine.Reprimi, distrugi, readuci, construiești.Totul se întâmplă din nou.Reclădești ființa în detaliu.Te asculți, îți dai credit și o iei de la capăt.
Uneori mai încrezător, alteori dobândind încrederea în timp. Dar până să ajungi acolo, drumul e lung.Și de fapt, tu îți datorezi ție timp. Îți datorezi răbdare și speranțe că într-o zi totul va fi ca înainte, sau cel puțin mai bine.
Lupta o continui. Mergi, și de multe ori îți dorești să fi renunțat,dar nu te oprești pentru că știi că la sfârșitul drumului, la finalul războiului,ei vor fi acolo privindu-te zâmbind. Și realizezi că atunci când iubești pe cineva cu toată ființa ta, timpul nu există și oricât de tare ar durea, continui să mergi. 
Durerea e infimă în comparație cu sentimentele ce-ți conturează sufletul. Și e bine, e bine pentru că acum ai aflat cât de puternic ești. 
Te oprești, mai iei o gură de aer și continui să lupți. Deși pornești de la premisa că nu o faci pentru tine, ci pentru ei, acei ei care îți fac inima să înnebunească de fericire, zâmbești.Mulțumit, agonisind printre lacrimi, cu dorința în adâncul inimii că data viitoare vor fi din ce în ce mai mândrii. Începi să scrii și-ți spui că ceea ce ai încercat să exprimi e infinitezimal în comparație cu ceea ce simți de fapt.Strângi din dinți și îi privești.Îi iubești atât de mult pe fiecare în parte, atât de pătrunzător încât ești conștient de faptul că dacă într-o zi te-ai trezi fără unul dintre ei, ai începe să te descompui treptat. Te alcătuiesc, în feluri diferite, profilându-ți felul de a fi în altceva de fiecare dată.Le anticipezi de fiecare dată mișcările și ei te simt.Știu când sufletul ți se îneacă în cuvinte nerostite, știu când tăcerea ți-e sunet și șoapta urlet. Sunteți precum catenele. Un lanț de atomi, legați între ei prin valențe simple sau multiple.
Le auzi lacrimile și le creionezi speranțele.Te ascunzi în brațele lor când lumea te respinge și le cauți viețuirea în fiecare om.Compari,adaugi,amesteci, presari. Îi simți alături chiar și la sute de km. distanță.Când te doare, presimt. 
Puterea mea sunt ei. Puterea mea se divide în mai multe feluri. Mă urcă dar niciodată nu mă coboară.Când am început am crezut că voi putea folosi cuvintele, dar ei sunt totul meu. Cuvintele sunt o anomalie în ceea ce-i privește. Ei știu să simtă, ei sunt ai mei.
Iar eu sunt ei.
Când o verigă se va pierde, totul se va nărui. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu