luni, 9 iunie 2014

Zâmbet, parfum, frumusețe



“Chiar credeai că vei avea satisfacția să-mi vezi lacrimile?Chiar credeai că o să ai ocazia să-mi citești durerea în ochi?Atunci, ce pot spune, te-ai înșelat. ”


Mi-am clădit în detaliu fiecare părticică a existenței mele.M-am reconstituit de atâtea ori, luând-o chiar de la zero. Am fost reprezentantă a sexului frumos și intenționez să rămân una. Nu mi-am călcat pe mândrie decât atunci când sufletul meu a urlat, nu de durere, de iubire; căci am iubit.Am iubit cu toată ființa mea, sau mai bine zis, am practicat afecțiunea. Pentru că sunt de părere că dacă era cu adevărat iubire, la momentul actual încă luptam pentru persoana respectivă. Dar am renunțat.Și aici a intervenit partea mea feminină, care mi-a urlat că sunt îndeajuns de puternică încât dacă cineva nu-mi demonstrează cu adevărat că ține la mine, trebuie să plec. Am plecat de nenumărate ori, ținându-mi lacrimile doar pentru mine. N-am renunțat nici măcar când urlam și spuneam că “nu mai pot”; a doua zi o luăm de la capăt cu și mai multă încredere. Am fost rea, rece, egoistă și plină de mine când a fost nevoie.Am știut intodeauna cât valorez și că prețul meu nu se estimează. Dacă uneori nu m-am ridicat la cota așteptărilor mele consider că e din cauza faptului că am preferat să mai încerc încă o dată, pentru a nu avea regrete mai târziu. Am lăsat oricărei persoane care mi-a călcat pragul vieții libertatea de a alege dacă rămâne pentru o perioadă sau pentru totdeauna. Majoritatea, au ales să plece, le-am respectat decizia, iar timpul mi-a demonstrat cine mă vrea cu adevărat alături. Și am fost fericită pentru că în felul ăsta am reușit să învăț o mulțime de lucruri.Cineva mi-a spus că greutățile de acum sunt lecții care mă vor ajută pe parcrusul vieții. Am ajuns la concluzia că avea dreptate.E adevărat, nu am înaintat foarte mult, dar ceea ce am învățat, mi-a fost de folos în momentele în care uitam cine sunt. De ani de zile, am muncit cu atenție la fiecare detaliu ce mi-alcătuiește persoana,nu am de gând să permit cuiva să vina să demoleze temelia palatului de cleștar în care mi-am pus sufletul.M-am învinovățit destul, mi-am călcat pe inimă și am făcut ceea ce n-am simțit,de atâtea ori, sau de prea multe ori am lăsat capul în jos, în speranța că oamenii își vor da seamă atunci când au greșit. Total deplasat. Nimeni nu își va da seama de greșeală,atunci când vine vorba de tine.Cu riscul de a părea egoistă,am plecat.Am închis mai multe capitole care se derulau simultan.Am ales să afișez doar ceea ce consider eu că este în regulă că ei să vadă, zâmbet, parfum, frumusețe. Le-am oferit șansa multor oameni să îmi murdărească din nou interiorul palatului de cleștar în care am ascuns cel mai de preț lucru al meu. Am greșit față de mine,desconsiderandu-mă,fiind perfect sigură că merit lucruri pe jumate din cauza presupunerilor și a purtării intolerante a persoanelor din jur.Am înțeles într-un final că permițându-i trecutului să-ți murdărească prezentul, îți distrugi inconștient viitorul.


De astăzi, îmi voi da mai mult credit, voi zâmbi mai mult și le voi arată ușa celor care îmi vor provoca și cel mai mic sentiment trist; prefer să fiu considerată o egoistă decât să-mi mai supun sufletul la dureri insuportabile și schimbări infinite. Aș putea să le îndur încă o dată, dar asta ar însemna să distrug din nou persoana care am devenit astăzi.Și nu vreau; nu vreau pentru că mai e un milimetru până voi atinge cu adevărat apogeul existenței mele.


“Cine pleacă de aici..” – spuse arătând spre inimă – “Nu se mai întoarce niciodată.”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu