Gustul singurătății

Ai crezut că o să meargă așa la nesfârșit. La dracu, chiar și eu am crezut. Am crezut ca te voi iubi până la nesfârșitul nesfârșitului, că te vei schimba, că lucrurile vor merge spre bine și că vei fi prințul pe cal alb iar eu prințesa ta. La dracu,a doua oară. Și nici măcar nu mă repet.Și cât mă amuză ideea unei posibile iubiri, cândva, aruncată în trecut.Să crezi că eu chiar te-aș fi putut iubi până la sfârșitul adolescenței și după aceea, a fost o pierdere de timp.Și la o adică, jur că am crezut că te-ai obișnuit cu firea mea schimbătoare. Și totuși, nu mă pot abține: m-ai făcut să mușc. Cât ai scăzut în ochii mei, cât de jos ai ajuns.Nu mă plâng, nu te laud, nu te chem, nu te aduc înapoi, nu-mi e dor. Mi-e nimic. Chiar nimic. Atunci când ai plecat, de fapt ultima dată mai exact, ai luat tot. Ei, stai.Nu mă apuc să dramatizez pentru că mi-e prea silă și de cuvânt în sine. Prin "tot" înțeleg ultima fărâmă de dulce din mine. Ești mândru?Bun. N-am putut rezista.N-am vrut să-ți iau singura bucățică de fericire din viață.
Nu știu cum a fost posibil să mă mint că pot iubi pe cineva mai mult decât pe mine.Oricum, trebuie să recunosc...Merit un premiu!.Dacă nu chiar Oscarul.M-am descurcat de minune, aproape am crezut că am renunțat la tot ce însemn eu.Un lucru e cert: m-ai făcut să dezgust tot ce înseamnă așa zisa "iubire",aproape de orice gen. E atât de apetisant gustul singurătății.Ai zice că te urăsc pentru așa ceva, dar brusc m-am întors la sentimente mai bune în ceea ce te privește.Uimitor,știu. Probabil ai vrea să știi chiar și motivul,nu? Păi să vedem...De ce să te urăsc pentru că nu mai sunt receptivă la sentimentele celorlalți?De ce să te urăsc pentru că nu îmi mai place compania oamenilor?De ce să te urăsc pentru că m-am închis în mine?De ce să te urăsc pentru că nu mai am lacrimi?De ce să te urăsc pentru că abia mai am sentimente?
Asta ar însemna doar că încă trăiești în mine. Ori astăzi, odată ce ai extirpat toate acele sentimente nu mai e loc și de tine. A fost oarecum egoist din partea ta să crezi că eu chiar te-aș fi putut iubi o veșnicie. Ai crezut că-mi ești slăbiciune.Aici ai greșit.N-ai înțeles că eu nu-mi arăt slăbiciunile în fața nimănui.Aparent, ai zice că sunt o persoană extraordinar de deschisă.Dar sunt mai închisă decât negrul, in sine. Mi-a plăcut să mă joc cu tine, ce-i drept.Mi-am descoperit noi abilități. Ai crede că tot ce am scris aici are un strop ascuns din tine, o fărâmă de iubire, o dulce iubire. Ce naiv din partea ta! Adevărul e că e despre mine.Sigur, sigur! Ești și tu pe aici dar... eu sunt cea care se descarcă cu adevărat. Rămâi cu bine! Și te rog, nu mă mai caută.