Jurnalul unei flori de mai

Ai crezut că o să meargă așa la nesfârșit. La dracu, chiar și eu am crezut. Am crezut ca te voi iubi până la nesfârșitul nesfârșitului, că te vei schimba, că lucrurile vor merge spre bine și că vei fi prințul pe cal alb iar eu prințesa ta. La dracu,a doua oară. Și nici măcar nu mă repet.Și cât mă amuză ideea unei posibile iubiri, cândva, aruncată în trecut.Să crezi că eu chiar te-aș fi putut iubi până la sfârșitul adolescenței și după aceea, a fost o pierdere de timp.Și la o adică, jur că am crezut că te-ai obișnuit cu firea mea schimbătoare. Și totuși, nu mă pot abține: m-ai făcut să mușc. Cât ai scăzut în ochii mei, cât de jos ai ajuns.Nu mă plâng, nu te laud, nu te chem, nu te aduc înapoi, nu-mi e dor. Mi-e nimic. Chiar nimic. Atunci când ai plecat, de fapt ultima dată mai exact, ai luat tot. Ei, stai.Nu mă apuc să dramatizez pentru că mi-e prea silă și de cuvânt în sine. Prin "tot" înțeleg ultima fărâmă de dulce din mine. Ești mândru?Bun. N-am putut rezista.N-am vrut să-ț

Noi ne intersectăm scandalos. Te-ai trezit dimineață și mi-ai lăsat cafeaua pe masă. Te-am simțit când te-ai ridicat, m-ai pupat destul de apăsat, pe frunte apoi ai plecat. Parfumul a rămas în stânga mea, pe pernă. Cafeaua a fost dulce și cu mult lapte. Ai vrut să mă îndulcești. Am băut-o cu plăcere. Pe masă, alături, stătea parcă pitită cartea mea preferată. Am răsfoit-o în treacăt, mi-am zis că sigur ai subliniat câte ceva.Surprinzător, de data asta n-ai făcut-o.În schimb, au căzut două bilețele. Le-am luat repede. "Sunt plecat doar de o jumătate de oră și deja mi-e dor de tine,Doamne, cât te iubesc". Am zâmbit. M-am gândit că cel mai frumos ar fi să-ți scriu și eu.Nu să-ți dau mesaj. "Dragul meu, probabil acum ai ajuns deja la seriviciu și aștepți mesajul meu.Însă de data asta m-am gândit să comunicăm în alt mod. Vei ajunge la 19:30, ca de obicei. La ora aceea nu mă vei mai găsi acasă. Probabil te întrebi unde sunt, nu? Ei bine, am luat o decizie. Deși su

"Bună,X. Nici nu știu cât timp a trecut de când nu am mai vorbit. Poate câteva luni sau poate o veșnicie, habar nu am. Am pierdut noțiunea.Probabil te așteptai să-ți spun că mi-e dor de tine și-mi lipsești.Dacă te-ai fi întors acum câtva  timp, asta ai fi auzit.În schimb, azi, lucrurile stau altfel. Nu mai faci parte din prezent. Te gravezi fin în trecut.Spun fin, pentru că nu te mai simt. Se întâmplă uneori să ne oprim și să privim la tot ce a fost. Astăzi m-am oprit. Și ca să vezi, nu mai ești aici. Dacă te întrebi "de ce?" răspunsul e simplu: ai avut grijă de tot , în detaliu.Nu te urăsc și nu-mi ești nici măcar antipatic." Dar în același timp nici nu mai pot să continui, mă simt atât de goală,rece și a nimănui.

Mi-a spus că nu am mai scris de un car de vreme, invocând ca pentru sine faptul că nu am avut timp.Mi-a părut rău să-l contrazic,știind foarte bine că de fapt eu nu am mai simțit nevoia de a scrie. Dar am făcut-o pentru ca urăsc orice tip de minciună sau situație care, prin absurd, ar fi putut invoca o oarecare minciună neînsemnată,trecătoare, de moment.I-am spus adevărul.I-am spus că de la un timp cuvintele nu-mi mai sunt chiar prietene fidele, că m-am obișnuit cu tăcerea.  Uimirea i s-a citit în privire. De altfel, atunci a fost momentul în care mi-am dat seama cât m-am putut schimba în decursul a doar câtorva luni. Iubeam să scriu tot felul de lucruri.Nu spun că acum nu îmi mai place să scriu, dar atunci era diferit. Atunci, cuvintele îmi erau mai familiare. Îmi venea atât de ușor să vorbesc prin scris. Însă știu sigur că el e unul din motivele pentru care astăzi nu mai scriu așa de des. Cu ceva timp în urmă aș fi dramatizat deschis, susținând că în lipsa lui nu mai am aer să respi

Îți scriu pentru că mi-e dor de tine și pentru că acum tu ești la 200 km. de mine. Îți scriu pentru că e mai simplu așa, pentru că va veni un moment în care vei citi toate aberațiile mele și tot ce am simțit. Ești cea mai importantă persoană pentru mine; dragostea pe care ți-o port nu se poate măsura în nici o cifră, număr și de asemenea nici în cuvinte. Știu că treci printr-o perioadă grea, tocmai de aceea nu mai e nevoie să-ți spun că sunt lângă tine, sufletește. Te iubesc așa cum cerul își iubește nori; chiar dacă-l doare uneori, încă-i susține. Te iubesc așa cum florile iubesc apa; am nevoie de tine pentru a trăi. Te iubesc așa cum respir; mi-ești vital. Te respect pentru toate dățile în care ai știut cum să-mi modelezi caracterul ( pentru că știi sau nu, accepți sau ba, ești piatra mea de temelie) ești suma a ceea ce eu sunt azi. Și sper că am reușit să te fac mândru de mine măcar într-o măsură de 0,01%. Nu știu cine aș fi fost astăzi dacă tu nu ai fi fost în spatele meu. Îți mul

Când i-am gustat pielea mirosea a senzații.M-am apropiat încet, n-am vrut să-i tulbur liniștea.Stătea aproape nemișcată.Din ochi îi curgeau lacrimi,am rămas surprins. Deși, în mintea mea, dezbrăcată în toate felurile, niciodată nu mi-am imaginat-o așa: cu lacrimile până în bărbie. I-am sărutat ochișorii și mâinile i le-am mirosit. Trandafiri. I-am citit în privire cuvintele pe care oricum nu ar fi putut să le rostească. Și așa am început să înțeleg de ce de fiecare dată deși mă privea atât de staruitor, uneori cu privirea fulgerătoare, era pentru că îi aminteam de el. Aș fi vrut să îi explic că eram diferit de el, dar auzisem că cel mai mult detesta să i se explice. Niciodată nu-i vorbisem până atunci, de multe ori chiar am crezut că mă urăște. Îmi plăcea să mă port mândru în fața ei, să îi dau impresia că o ignor și să sărut diferite fete pe obraz. Mă încalzea gândul că ea, undeva în adâncul sufletului ei, clocotește. Dar de fapt, eu clocoteam. Eu eram cel care era din ce în ce mai bâ

Noapte de decembrie Gânduri spuse, De mult apuse. Lacrimi vărsate Și dansate într-o noapte. Noapte de decembrie… Miroși a melancolie; Cu tine aduci o iubire. Coborâm aievea pe stele, Și apoi ne prindem în ele.

De-a lungul umerilor părul i se revarsă scandalos.Țipă într-o tornandă înăbușitoare de negru.Ochii îi strălucesc ca ai unei gazele. Expresia urlă. Urlă de o tărie imperceptibilă. Forma buzelor exprimă o personalitate atent conturată de selectivitate, pentru că nu acceptă pe oricine în jur. Ai crede că privirea vrea să te străpungă, însă pășește atât de atent de parcă ar fi o felină. E ageră. Secundele le mistuie. Vorbește despre dispreț. Îi disprețuiește. E adepta perfecțiunii. E într-o luptă continuă cu ea însăși. Spune mereu că își datorează ei cea mai bună versiune a sa. În fiecare zi e puțin mai aproape…dar totuși atât de departe în viziunea ei.E neomenesc de… atât de… ea.

” I-am spus că îmi place să o văd așa: dezbrăcată de orice sentiment, să o văd în habitatul ei natural, așa cu genele ude și cu lacrimile în bărbie. I-am demonstrat de atâtea ori că femeie o face zambetul ei sincer și i-am amintit mereu că întotdeauna trebuie să facă ce simte. Mi-aș fi dorit să fiu fumul de țigară care îl trage în piept și apoi să fiu ținut în mâinile ei fine. Aș fi vrut să mă îmbăt cu parfumul ei ce miroase a primăvară. Mi-ar fi plăcut să am curajul să o citesc cu atenție în de-aproape. Dacă s-ar fi oprit o clipă în loc, i-aș fi presat buzele și m-aș fi jucat cu părul ei. Iar ea, ea oare ce ar fi făcut? Îmi place să-i citesc limbajul trupului. Dar totodată, e atât de întortochiat…Aș lipi-o de zid și i-aș mușca clavicula stângă. Nu m-aș opri decât atunci când m-ar trage de păr. Aș lăsa-o să mă mistuiască, să mă plămădesc odată cu parfumul ei. Ochii ei îmi vorbesc, asta știu sigur. Dar o urăsc când mă face să mă port prostește ca mai apoi să râdă în hohote de mine. Dar

Ascultă aerul. Pentru o secundă lasă-te pierdut în el. Simte-l pe pielea ta. Pielea ta moale, care a fost atinsă de ploaie. Plutește în aer. Învârte-te și încearcă să-l prinzi în mâini. El nu fuge, tu te îndepărtezi. Contemplă-l și lasă-te pradă lui. E întotdeauna în jurul tău, îți atinge ființa, îți sărută încheieturile. Spune-i despre tine. Are pagini infinite, pagini pe care îți poți scrie povestea. Când îți vine să țipi, caută-l. E aici cu tine, ce credeai? Doar dăi crezare. Crede în pur. Aerul e nativ. Am aripi, aripi conturate de aer. Zodia mea, semnul ei, caracteristici particulare.

“Chiar credeai că vei avea satisfacția să-mi vezi lacrimile?Chiar credeai că o să ai ocazia să-mi citești durerea în ochi?Atunci, ce pot spune, te-ai înșelat. ” Mi-am clădit în detaliu fiecare părticică a existenței mele.M-am reconstituit de atâtea ori, luând-o chiar de la zero. Am fost reprezentantă a sexului frumos și intenționez să rămân una. Nu mi-am călcat pe mândrie decât atunci când sufletul meu a urlat, nu de durere, de iubire; căci am iubit.Am iubit cu toată ființa mea, sau mai bine zis, am practicat afecțiunea. Pentru că sunt de părere că dacă era cu adevărat iubire, la momentul actual încă luptam pentru persoana respectivă. Dar am renunțat.Și aici a intervenit partea mea feminină, care mi-a urlat că sunt îndeajuns de puternică încât dacă cineva nu-mi demonstrează cu adevărat că ține la mine, trebuie să plec. Am plecat de nenumărate ori, ținându-mi lacrimile doar pentru mine. N-am renunțat nici măcar când urlam și spuneam că “nu mai pot”; a doua zi o luăm de la capăt cu și m

O vedeam în fiecare zi. Coapsele ei se mișcau atât de lin, iar blugii albaștri le făceau să pară atât de grațioase.I se mulau perfect pe corpul ce trăda feminitatea.Când urca scările, picioarele i se îndoiau,apoi se intideau și tot așa,prinzându-se parcă într-un dans fără voie. Abdomenul, dezvăluia o fată cu o forme frumoase,bluza neagră unduindu-se finuț și scoțând în evidență pieptul plin.Când trecea prin fața mea, îi simțeam parfumul proaspăt ca o floare de primăvară iar geantă ce o purta pe mână, era de un maro închis. Mergea mereu cu capul sus și ochii îi străluceau. Când intra în clădire, buzele îi erau de un roșu aprins iar obrajii pali. Ochii,acei ochi căprui, erau atent conturați scoțând în evidență o privire care îmi tăia răsuflarea.Mergea mereu în așa fel încât, să te facă să ai impresia că nu e atentă la ce se petrece în jurul ei, dar de fapt, era mai mult decât atentă.Observa fiecare privire ce-o măsură, auzea fiecare șoaptă care era legată de ea și zâmbea tuturor celor c

I-ai presat sufletul de atâtea ori, în loc să-i presezi pieptul cu ale tale buze moi.Ai făcut-o să plângă, în loc să o faci să radă când avea nevoie cel mai mult.I-ai stricat nopțile, în loc să îi oferi un somn liniștit la pieptul tău. Ai făcut-o să se simtă deplorabil, în loc să o faci să se simte una într-o mie de suflete pustii. Ai aruncat-o la pământ, în loc să o ridici deasupra norilor. I-ai divulgat secretul, în loc să-i săruți palmele. I-ai abandonat inima, în loc să o păstrezi în sufletul tău. I-ai spulberat speranțele, în loc să-i întărești viitorul. I-ai făcut buzele să ardă, în loc să le stingi cu săruturi.I-ai lăsat brațele să se usuce, în loc să le încălzești.Ai lăsat-o să se simtă singură de atâtea ori, în loc să alergi spre ea.Ai lăsat ploaia să-i spele lacrimile reci, în loc să i le ștergi tu. Ai fost motivul pentru care ea a văzut noapte continuă, în loc să o faci să vadă doar raze de soare.Ai făcut-o să se simtă o opțiune, în loc să-i arăți că e singură din sufletul t

Când am plecat am trântit tare ușa. Am trântit-o pentru că m-am gândit în încercarea mea disperată de a sparge geamurile sufletului că dacă voi reacționa așa, îți vei da și tu seama cât de tare m-a durut. Dar ușa aceea trântită nu a făcut altceva decât să aducă situație un aer delăsător, ca și cum niciodată nu s-ar fi întâmplat nimic. Atunci am înțeles că nu poți ține cu forța lângă tine oameni care nu sunt în armonie cu sentimentele tale oricât de mult i-ai iubi tu, pentru că în primul rând nu este corect față de ei și în al doilea rând, dacă cineva pleacă, altcineva trebuie să ajungă. Să ne agățăm intodeauna de trecut nu duce spre un drum sigur. De cele mai multe ori ne va lovi pe la spate fără pic de remușcări și ne va face să ne simțim pierduți în propriile sentimente.Atunci reacționăm cel mai impulsiv pentru că nu știm ce se va întâmpla în continuare iar sufletul nostru blamează orice scăpare,orice control, orice urmă de speranțe spre un mai bine. Tot ce îți rămâne de făcut este

O văd peste tot, mai precis în fiecare zi.Obișnuiește să-și poarte durerile precum pantofii cu toc, tot ceea ce vezi e doar grație și frumusețe. Dimineața lasă razele soarelui să se joace în părul ei șaten iar picurii de lumină i se așează armonios pe piept. Miroase a trandafirii și a speranță. Are întodeauna aerul unei tinere, maturitatea unei doamne și grația unei martire. Își unduiește corpul în fiecare zi iar parfumul îi este nelipsit. Miroase a ploaie, a zâmbet, a dorința din ochii celorlalți de a o atinge. Provoacă agonie și e plină de exuberanță. Când își prinde părul într-un coc fin, gâtul îi rămâne la vedere scoțând în evidență fragilitatea incontestabilă.Vorbește puțin dar privește mult. Aplaudă în tăcere si iubește marea. Într-un colț de suflet este el. Doar al ei, o prezență masculină invăluită în magia adolescentină. Gândurile sunt nevăzute, grația acaparează aparențele iar parfumul te îmbată..