Femeia – Muza interminabilă a Universului

-
O văd peste tot, mai precis în fiecare zi.Obișnuiește să-și poarte durerile precum pantofii cu toc, tot ceea ce vezi e doar grație și frumusețe. Dimineața lasă razele soarelui să se joace în părul ei șaten iar picurii de lumină i se așează armonios pe piept. Miroase a trandafirii și a speranță. Are întodeauna aerul unei tinere, maturitatea unei doamne și grația unei martire. Își unduiește corpul în fiecare zi iar parfumul îi este nelipsit. Miroase a ploaie, a zâmbet, a dorința din ochii celorlalți de a o atinge. Provoacă agonie și e plină de exuberanță. Când își prinde părul într-un coc fin, gâtul îi rămâne la vedere scoțând în evidență fragilitatea incontestabilă.Vorbește puțin dar privește mult. Aplaudă în tăcere si iubește marea. Într-un colț de suflet este el. Doar al ei, o prezență masculină invăluită în magia adolescentină. Gândurile sunt nevăzute, grația acaparează aparențele iar parfumul te îmbată..

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

-
„ Aud vibrând vocea ta în toate zgomotele lumii.” - Paul Eluard Astfel, patefonul rulează neîncetat ,,Killing me softly”, iar adierea pală a vântului îmi săgetează simțirile. Te caut în fiecare zgomot și gesturile îmi sunt încleștate de trăirile ascunse cugetate în absența ta. Tu ești în urmele de ruj roșu lăsate în treacăt pe marginea cănii de cafea.Și apoi, te regăsesc în parfumul ce-mi sălășuiește pe piele de fiecare dată când plec,după ce, o zi întreagă am petrecut-o ascunzându-mă de restul lumii în brațele tale. Așa am decis. Să mă refugiez în brațele tale și să mă las purtată de bătăile inimii tale care îmi încântă emoția. Pe noptieră, într-un caiet alb, un trandafir presat vorbește despre visul unei nopți de vară pe care te-am rugat să o oprești. Pe loc. Să o trăim la nesfârșit. Pe pat, stă așezat dezordonat un tricou roșu de al tău care și-a împreunat moleculele mele de parfum cu ale tale. În lipsa ta, îmi asigură o negreșită corespondență între pielea ta și eul me...
Citiți mai multe

Dedicat tie

-
 Nu isi mai aducea aminte cata vreme a stat intinsa pe podeaua rece din marmura, simtindu-si corpul anesteziat si trecand pe langa ea toate sunetele. Auzea, in graba, parca sfaramandu-se de podea picaturile de ploaie ce se grabeau sa curga din cer, parca prea aievea si totusi neincetat. Isi simtea tot corpul amortit si trairile incetau sa apara, pe masura ce pasi repezi se auzeau din departare. Era ca si cum toata fiinta ei era prinsa intr-un joc murdar ar vechilor trairi si nimic nu avea sens. Auzea vocile din jurul ei si totusi nu putea concepe nimic.Buzele i se uscasera de la cuvintele ce pareau ca se rostogolsesc ca un vartej si se inghesuie sa apara. Pierduse. Realiza ca pentru prima oara pierduse si nu se mai putea ridica.De data asta era diferit pentru ca desi percepea tot ce se intampla in jurul ei, gesturile si miscarile ii erau moarte.Ii vedea pe toti, ii simtea, ii auzea, dar nu ii putea atinge. Nestramutata de amintiri paria neincetat pe vechile trairi. Considera ca un ...
Citiți mai multe

Să fie când ar fi trebuit să nu

-
Imagine
Așa tună gândurile. Se prind în ambuscade și-mi lovesc pereții inimii. Se înfundă plămânii de un superlativ nedeterminat. Și aud, aud sfiala trăirilor. Se lovește, mort, al meu sunet de podea. A căzut și dragostea. Și așa, bucăți de infim fierb la marginea nerăbdării. De o parte a neștiinței zace clocotind dorul. Îl sting cu venin. Arde zbuciumul. Tărăgănat, parcă te aud. Atât de moarte să fie toate. De trăiri mă rup. Drumul ți-l ofer. Continuitate nu cunosc. Precum un fir de nisip, mă pierd. Și zace chitara. Și spumegă nebunia. E un fel de sfârșit. Nu aici ar fi trebuit să mă opresc.
Citiți mai multe