Ea și blugii albaștri

O vedeam în fiecare zi. Coapsele ei se mișcau atât de lin, iar blugii albaștri le făceau să pară atât de grațioase.I se mulau perfect pe corpul ce trăda feminitatea.Când urca scările, picioarele i se îndoiau,apoi se intideau și tot așa,prinzându-se parcă într-un dans fără voie. Abdomenul, dezvăluia o fată cu o forme frumoase,bluza neagră unduindu-se finuț și scoțând în evidență pieptul plin.Când trecea prin fața mea, îi simțeam parfumul proaspăt ca o floare de primăvară iar geantă ce o purta pe mână, era de un maro închis. Mergea mereu cu capul sus și ochii îi străluceau. Când intra în clădire, buzele îi erau de un roșu aprins iar obrajii pali. Ochii,acei ochi căprui, erau atent conturați scoțând în evidență o privire care îmi tăia răsuflarea.Mergea mereu în așa fel încât, să te facă să ai impresia că nu e atentă la ce se petrece în jurul ei, dar de fapt, era mai mult decât atentă.Observa fiecare privire ce-o măsură, auzea fiecare șoaptă care era legată de ea și zâmbea tuturor celor care îi spuneau “Bună”. Părul negru i se revărsa pe umerii blânzi, făcând-o să pară din altă lume. Blândețea și totodată străpungerea ochilor ei căprui, mă făcea să tremur să vreau să îi sărut încheieturile și să o duc spre vise.. Dar n-am reușit să o ating niciodată, pentru că atunci când un băiat dorea să se apropie de ea, impunea un zid. N-am înțeles niciodată de ce, până când într-o zi în care frumoșii ei ochi, trădau lacrimi care așteptau să se rostogolească de mult pe obrajii aceia pali..