Jurnalul unei flori de mai

Dacă aș putea să mă evapor Și cumva să îmi neutralizez esența, În cele din urmă, cugetarea mi s-ar opri. Simt în mine un vid imens, Conturat de doi oameni în care m-am aruncat orbește Cu încredere și sentimente. Dramatism dus la extrem sau poate... Poate neștiință și iluzii. Deziluzionez prezentul pentru că nu reușesc să mă regăsesc. Mă dizolv în amintiri Necugetate de trăiri. Mă sting și las totul să mă topească Ca și o lumânare arsă.

Mama îmi vorbea în gesturi nedeslușite, Înțelegând cuvinte nevorbite. O auzeam cum îmi spune: tic-tac, tic-tac Timpul se scurge și viața nu-i un veac. O ascultam alene, când îmi picura praf pe gene; Mama-un ghiocel neofilit Veșnic iubit. Mama, un tumultum al meu de sentimente, Care mă prinde fără decrete. Cuvinte, veacuri și trăiri  O ascult cum îmi descânta fără opriri. Și o văd cum trece prin timp Astfel, în fața ei mă-nchin. Aduc ofrande și trăiri În fața mamei iubiri.