Postări

Dedicat tie

-
 Nu isi mai aducea aminte cata vreme a stat intinsa pe podeaua rece din marmura, simtindu-si corpul anesteziat si trecand pe langa ea toate sunetele. Auzea, in graba, parca sfaramandu-se de podea picaturile de ploaie ce se grabeau sa curga din cer, parca prea aievea si totusi neincetat. Isi simtea tot corpul amortit si trairile incetau sa apara, pe masura ce pasi repezi se auzeau din departare. Era ca si cum toata fiinta ei era prinsa intr-un joc murdar ar vechilor trairi si nimic nu avea sens. Auzea vocile din jurul ei si totusi nu putea concepe nimic.Buzele i se uscasera de la cuvintele ce pareau ca se rostogolsesc ca un vartej si se inghesuie sa apara. Pierduse. Realiza ca pentru prima oara pierduse si nu se mai putea ridica.De data asta era diferit pentru ca desi percepea tot ce se intampla in jurul ei, gesturile si miscarile ii erau moarte.Ii vedea pe toti, ii simtea, ii auzea, dar nu ii putea atinge. Nestramutata de amintiri paria neincetat pe vechile trairi. Considera ca un sing
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Tu mi-erai omul legat de a mea fire

-
Imagine
Te las acum sa te duci, Când te-am ascuns într-un gând, De lungi așteptări fierbând, Ai tăiat al firului gând. Și gândul l-am cuprins Și pe tine - în tăcere,  Ți-am  spus ,,La revedere!” Legată de un gest, repede... Te las acum în trecut Și îngerii coboară, Îmi înalță trupul Și pornesc a mia oară. Păcatele-mi sunt veșminte, Apa, aproape cuvinte; Curg în tăcere, Plângând a mea durere. Tu mi-erai omul legat de a mea fire, Când printr-o dezamăgire, Lacrimi ai făcut sa curgă în neștire. Te las acum și plec, Mă obișnuiesc a doua oară Cu a ta lipsă Ce crunt o să mă doară.
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Cosmosul la superlativ

-
Se aud o mulțime de viori pe fundal care dictează alene ritmul alert al tuturor sentimentelor pe care ei valsează.  „Oprește-te!” - Îi strigă el  ori de câte ori obosește, prinși fiind în cotidian și în vorbele celor din jur. Îi ia de fiecare dată căpșorul între palme și îl privește de parcă ar fi prima dată. Îl observă cu atenție ori de câte ori se întâmplă asta. Memorează trăsăturile lui. Ochi. Barbă. Buze pline și cărnoase. Mirosul lui. Atingerile și zambetul. Privirea inocentă și totuși, aprigă confundând-o deseori cu Cosmosul. Și la o adică, în vechile ei cugetări, el era „Cosmosul” -  Acel ceva-ul ei, fără de care lumea nu mai are același algoritm, fără de care ar seca oceanele, mările, iar păsările s-ar transforma în stânci,iar vegetația în sunete de flaut, moarte, apuse, care candva ar deveni nespuse. Un Cosmos, ceva împletit cu contradicți dar care se conturează după cum urmează:  Potrivit unui studiu, au fost constatate următoarele lucruri: electricitatea dintre ea și el c
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

O fată sărută un băiat în fața unei secții de poliție

-
El o sărută alene, Ea îi presară praf de stele pe gene. Se ascund în neant, Și polițistul șoptește, cu glas tremurat: „Iubiți! Iubiți ochii celuilalt, Glasul, privirea și mersul. Iubiți neîncetat, cu pasiune și puritate, Iubiți, dragi copii, iubiți fără să vă pese! Creați o lume a voastră, o lume în care, Nu aveți de ce vă teme! Căci, dragostea, e singura care presară praf de stele pe gene!” Ei se prind de mână, lasă secția de poliție în spate și ea îi șoptește: „Tu ești lumea mea!” Polițistul și secția se zăresc în depărtare.
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe
-
„ Aud vibrând vocea ta în toate zgomotele lumii.” - Paul Eluard Astfel, patefonul rulează neîncetat ,,Killing me softly”, iar adierea pală a vântului îmi săgetează simțirile. Te caut în fiecare zgomot și gesturile îmi sunt încleștate de trăirile ascunse cugetate în absența ta. Tu ești în urmele de ruj roșu lăsate în treacăt pe marginea cănii de cafea.Și apoi, te regăsesc în parfumul ce-mi sălășuiește pe piele de fiecare dată când plec,după ce, o zi întreagă am petrecut-o ascunzându-mă de restul lumii în brațele tale. Așa am decis. Să mă refugiez în brațele tale și să mă las purtată de bătăile inimii tale care îmi încântă emoția. Pe noptieră, într-un caiet alb, un trandafir presat vorbește despre visul unei nopți de vară pe care te-am rugat să o oprești. Pe loc. Să o trăim la nesfârșit. Pe pat, stă așezat dezordonat un tricou roșu de al tău care și-a împreunat moleculele mele de parfum cu ale tale. În lipsa ta, îmi asigură o negreșită corespondență între pielea ta și eul me
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Simbolism modernism

-
Văd umbre care mă inspiră să scriu despre nopțile în care valurile conștiinței au prins aripi și ca niște îngeri loviți, au căzut. Înmărumurită de momentul prezent, ascult, fără să gesticulez, cuvintele care cad surde pe lângă mine. În mod paradoxal, metaforele mă ajută să exprim un amalgam care nu are margini. La fel cum simbolismul din diferitele poezii exprimă haosul minții la care poeții au fost supuși,așa fiecare literă reprezintă abisul propriei mele persoane. Scrijelesc cu sânge când cerneala mi s-a oprit,  un fel de tablou a lui Arghezi, ,,Flori de mucigai”, uitate în treacăt pe noptieră.Nu aș ști să explic în detaliu modul în care demonii din mine valsează de fiecare dată când,cuprinsă, de imaginația mea fără margini, cad muta. Nu se mai numește ,, c r e a ț i e ” demult. Am pierdut firul. Mă opresc. E nevoie să mă trezesc.
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Cugetare

-
Cuget. Departe de a exista între două trăiri - în care m-am aruncat orbește, fără lipsă de regrete și disprețuind momentul actual în care am renegat toate contemplările unei ființe brute împinse spre extremismul vulgar al unei hiene numite de valul conștiinței - trăire. Astfel, înlănțuirea de cuvinte se așterne alene peste vidul nepătruns al unor șoapte, nu de mult, apuse. Te asimilez în detaliu, amețită de Necuvinte și păstrând în tăcere note ale mișcărilor tale cu care te conturez în nopți de nesomn. Un sfat neliniștit sparge tăcerea de mormânt, astfel,din neant pur,răsare Bacovia absorbit fiind de momentul monumental în care nebunia se joacă între noi. Stănescu ne privește absent, modul în care metaforele mele îți conturează buzele, lasă abisul să prindă viață. În cele din urmă, în nopți necugetate spriritul nostru se joacă și dă frâu liber tuturor gesturilor pe care mi le-am înfrânt de teama momentului. Cad ostenită la pământ. Cugetările s-au oprit. Cineva să mă oprească...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe