Jurnalul unei flori de mai

When the rest of the world is quite, I find peace resting within myself. I'm feeling connected with every bit of my cells and It's seems like I am the only girl on the earth.  For one and maybe thousand seconds I'm feeling like I don't need anyone, I have all the power handcuffed in myself.

Mi-e dor s ă mă trezesc dimineața și să pășesc, în picioarele goale, pe gresie și să o aud pe mama cum mă ceartă spunându-mi că o să răcesc.Mi-e dor să privesc pe fereastră și să îl văd pe tata venind.Mi-e dor de căldura casei noastre, de zâmbetele și râsetele calde din bucătărie, de zilele în care tata venea cu dulciuri și ne strângeam toți pe terasă,chicotind.Mi-e dor să îl aud cum o strigă pe mama.Mi-e dor de micul-dejun preparat de el care,fără doar și poate, era cel mai gustos pentru că tata mereu avea un fel al lui de a pregati lucrurile.Știa să facă din puțin – totul. Tatăl meu – un fel de Centru al Micului meu Univers. Îmi amintesc zilele în care le găteam fursecuri cu migdale și aroma străpungea pereții întregii case așa de frumos încât toți veneau după miros. Sau brioșele mele și ale tatălui meu – gustul copilăriei.Când le preparam împreună, erau cele mai gustoase.Când făceam lucrurile cu el, exaltam de putere și totul strălucea.Mi-e dor să ne uităm împreună la filme și ...

I-am îmbrățișat pe toți și apoi i-am sărutat pe obraz. I-am luat de mână și i-am invitat să trăiască astăzi cu mine. Le-am dăruit zâmbetele și recunoștința mea, sperând că în acest fel le voi colora sufletele. Am vrut să împart cu lumea ceea ce lumea nu împărțise cu mine până acum - puterea momentului, dorința prezentului fără o susceptibilitate anume, fără rețineți. Le-am spus: Hai să trăim!  Azi,  acum. Eu nu am timp, nu am zile, nu am momente. Am un "acum" și o geantă plină cu ale mele vise. Și astfel, în fiecare dimineață,  pe buze, îmi tremură o întrebare: Și dacă azi ar fi ultima ta zi, ai încheia totul împăcată? Și totuși,  dacă astăzi ar fi ultima ta zi? Ai lăsa totul așa cum ai fi vrut? Ai trăit totul așa cum ți-ai dorit? Ai spus "te iubesc" și "iarta-mă" de câte ori ai simțit? Ai ascultat melodia ta preferată,  cu adevărat, încercând sa îi guști versurile? Cine ai fi fost astăzi,  dacă astăzi ar fi fost ultima ta zi?

Am iubit-o. Am iubit-o ani la rând, ca un muribund fără să știu de ce - cum sau pentru ce mai exact. Ani la rând plini de întrebări egoiste, calme, răzvrătite, surde, apuse. Am căutat-o în fiecare fată care se transformase, de formă, în femeie; sau, mai bine zis, se voia femeie. Am simțit arome de parfumuri... sute de arome de parfumuri - și totusi; niciuna nu aducea cu ea. Am privit fete trecând pe stradă în speranța că poate, cândva, vei apărea tu. Ți-am căutat privirea și maroul ochilor în fiecare străină. Am strigat înnebunit după prezența ta de fiecare dată în care atingeam o noua ”ea”. Am vrut să gust din nou calmitatea ta, am dat greș. Mi-am dorit ca macăr pentru o singură dată, vocea ta să mă mai poată liniști, iar eu, să-mi odihnesc capul pe abdomenul tău iar tu să te joci cu degetele prin părul meu. Nu ți-am spus niciodată cât de mult iubeam asta! Dar te îndepărtam. Te îndepărtam pentru că orice apropiere de tine, mă distrugea iar pe tine te rănea. Aveam demoni interiori,...

Mi-e dor de mine -  De cine eram. Cine eram? Ce mi-aș fi dorit. Oamenii mă sugrumă. Am nevoie de liniște. E paranoic, e nimic.

- Îți voi lua fiecare cuvânt și îl voi răstălmăci; Nu îți vei mai aduce aminte ce ai spus pentru că le voi fi dat altă formă. Cuvintele sunt,în esență, Universul meu. Și le folosesc drept armă. Uneori împung, uneori sunt aspre, uneori mângâie. Azi, sunt neutre. - 

Când i-am spus că nu va ajunge să mă cunoască vreodată, a zâmbit. Mă jucam fără să pretind nimic și era aproape ancestral. Îmi plăcea să cred că suntem niște păpuși cu sfori. Însă eu trăgeam sforile. Și le-am rupt. Și nu vreau să înlocuiesc nimic pentru că e mai bine fad, gol, netrebnic, fără viață. Astazi sunt Sonnja și cerul e superficial.Stelele nu au ieșit și luna nu îmi spune nimic. E liniște de mormânt, ascult cerul trist.