Jurnalul unei flori de mai

Ai crezut că o să meargă așa la nesfârșit. La dracu, chiar și eu am crezut. Am crezut ca te voi iubi până la nesfârșitul nesfârșitului, că te vei schimba, că lucrurile vor merge spre bine și că vei fi prințul pe cal alb iar eu prințesa ta. La dracu,a doua oară. Și nici măcar nu mă repet.Și cât mă amuză ideea unei posibile iubiri, cândva, aruncată în trecut.Să crezi că eu chiar te-aș fi putut iubi până la sfârșitul adolescenței și după aceea, a fost o pierdere de timp.Și la o adică, jur că am crezut că te-ai obișnuit cu firea mea schimbătoare. Și totuși, nu mă pot abține: m-ai făcut să mușc. Cât ai scăzut în ochii mei, cât de jos ai ajuns.Nu mă plâng, nu te laud, nu te chem, nu te aduc înapoi, nu-mi e dor. Mi-e nimic. Chiar nimic. Atunci când ai plecat, de fapt ultima dată mai exact, ai luat tot. Ei, stai.Nu mă apuc să dramatizez pentru că mi-e prea silă și de cuvânt în sine. Prin "tot" înțeleg ultima fărâmă de dulce din mine. Ești mândru?Bun. N-am putut rezista.N-am vrut să-ț...

Noi ne intersectăm scandalos. Te-ai trezit dimineață și mi-ai lăsat cafeaua pe masă. Te-am simțit când te-ai ridicat, m-ai pupat destul de apăsat, pe frunte apoi ai plecat. Parfumul a rămas în stânga mea, pe pernă. Cafeaua a fost dulce și cu mult lapte. Ai vrut să mă îndulcești. Am băut-o cu plăcere. Pe masă, alături, stătea parcă pitită cartea mea preferată. Am răsfoit-o în treacăt, mi-am zis că sigur ai subliniat câte ceva.Surprinzător, de data asta n-ai făcut-o.În schimb, au căzut două bilețele. Le-am luat repede. "Sunt plecat doar de o jumătate de oră și deja mi-e dor de tine,Doamne, cât te iubesc". Am zâmbit. M-am gândit că cel mai frumos ar fi să-ți scriu și eu.Nu să-ți dau mesaj. "Dragul meu, probabil acum ai ajuns deja la seriviciu și aștepți mesajul meu.Însă de data asta m-am gândit să comunicăm în alt mod. Vei ajunge la 19:30, ca de obicei. La ora aceea nu mă vei mai găsi acasă. Probabil te întrebi unde sunt, nu? Ei bine, am luat o decizie. Deși su...

"Bună,X. Nici nu știu cât timp a trecut de când nu am mai vorbit. Poate câteva luni sau poate o veșnicie, habar nu am. Am pierdut noțiunea.Probabil te așteptai să-ți spun că mi-e dor de tine și-mi lipsești.Dacă te-ai fi întors acum câtva  timp, asta ai fi auzit.În schimb, azi, lucrurile stau altfel. Nu mai faci parte din prezent. Te gravezi fin în trecut.Spun fin, pentru că nu te mai simt. Se întâmplă uneori să ne oprim și să privim la tot ce a fost. Astăzi m-am oprit. Și ca să vezi, nu mai ești aici. Dacă te întrebi "de ce?" răspunsul e simplu: ai avut grijă de tot , în detaliu.Nu te urăsc și nu-mi ești nici măcar antipatic." Dar în același timp nici nu mai pot să continui, mă simt atât de goală,rece și a nimănui.

Mi-a spus că nu am mai scris de un car de vreme, invocând ca pentru sine faptul că nu am avut timp.Mi-a părut rău să-l contrazic,știind foarte bine că de fapt eu nu am mai simțit nevoia de a scrie. Dar am făcut-o pentru ca urăsc orice tip de minciună sau situație care, prin absurd, ar fi putut invoca o oarecare minciună neînsemnată,trecătoare, de moment.I-am spus adevărul.I-am spus că de la un timp cuvintele nu-mi mai sunt chiar prietene fidele, că m-am obișnuit cu tăcerea.  Uimirea i s-a citit în privire. De altfel, atunci a fost momentul în care mi-am dat seama cât m-am putut schimba în decursul a doar câtorva luni. Iubeam să scriu tot felul de lucruri.Nu spun că acum nu îmi mai place să scriu, dar atunci era diferit. Atunci, cuvintele îmi erau mai familiare. Îmi venea atât de ușor să vorbesc prin scris. Însă știu sigur că el e unul din motivele pentru care astăzi nu mai scriu așa de des. Cu ceva timp în urmă aș fi dramatizat deschis, susținând că în lipsa lui nu mai am aer să r...

Îți scriu pentru că mi-e dor de tine și pentru că acum tu ești la 200 km. de mine. Îți scriu pentru că e mai simplu așa, pentru că va veni un moment în care vei citi toate aberațiile mele și tot ce am simțit. Ești cea mai importantă persoană pentru mine; dragostea pe care ți-o port nu se poate măsura în nici o cifră, număr și de asemenea nici în cuvinte. Știu că treci printr-o perioadă grea, tocmai de aceea nu mai e nevoie să-ți spun că sunt lângă tine, sufletește. Te iubesc așa cum cerul își iubește nori; chiar dacă-l doare uneori, încă-i susține. Te iubesc așa cum florile iubesc apa; am nevoie de tine pentru a trăi. Te iubesc așa cum respir; mi-ești vital. Te respect pentru toate dățile în care ai știut cum să-mi modelezi caracterul ( pentru că știi sau nu, accepți sau ba, ești piatra mea de temelie) ești suma a ceea ce eu sunt azi. Și sper că am reușit să te fac mândru de mine măcar într-o măsură de 0,01%. Nu știu cine aș fi fost astăzi dacă tu nu ai fi fost în spatele meu. Îți mul...

Când i-am gustat pielea mirosea a senzații.M-am apropiat încet, n-am vrut să-i tulbur liniștea.Stătea aproape nemișcată.Din ochi îi curgeau lacrimi,am rămas surprins. Deși, în mintea mea, dezbrăcată în toate felurile, niciodată nu mi-am imaginat-o așa: cu lacrimile până în bărbie. I-am sărutat ochișorii și mâinile i le-am mirosit. Trandafiri. I-am citit în privire cuvintele pe care oricum nu ar fi putut să le rostească. Și așa am început să înțeleg de ce de fiecare dată deși mă privea atât de staruitor, uneori cu privirea fulgerătoare, era pentru că îi aminteam de el. Aș fi vrut să îi explic că eram diferit de el, dar auzisem că cel mai mult detesta să i se explice. Niciodată nu-i vorbisem până atunci, de multe ori chiar am crezut că mă urăște. Îmi plăcea să mă port mândru în fața ei, să îi dau impresia că o ignor și să sărut diferite fete pe obraz. Mă încalzea gândul că ea, undeva în adâncul sufletului ei, clocotește. Dar de fapt, eu clocoteam. Eu eram cel care era din ce în ce mai bâ...

Noapte de decembrie Gânduri spuse, De mult apuse. Lacrimi vărsate Și dansate într-o noapte. Noapte de decembrie… Miroși a melancolie; Cu tine aduci o iubire. Coborâm aievea pe stele, Și apoi ne prindem în ele.