Centru al Micului meu Univers
Mi-e dor s ă mă trezesc dimineața și să pășesc, în picioarele goale, pe gresie și să o aud pe mama cum mă ceartă spunându-mi că o să răcesc.Mi-e dor să privesc pe fereastră și să îl văd pe tata venind.Mi-e dor de căldura casei noastre, de zâmbetele și râsetele calde din bucătărie, de zilele în care tata venea cu dulciuri și ne strângeam toți pe terasă,chicotind.Mi-e dor să îl aud cum o strigă pe mama.Mi-e dor de micul-dejun preparat de el care,fără doar și poate, era cel mai gustos pentru că tata mereu avea un fel al lui de a pregati lucrurile.Știa să facă din puțin – totul. Tatăl meu – un fel de Centru al Micului meu Univers. Îmi amintesc zilele în care le găteam fursecuri cu migdale și aroma străpungea pereții întregii case așa de frumos încât toți veneau după miros. Sau brioșele mele și ale tatălui meu – gustul copilăriei.Când le preparam împreună, erau cele mai gustoase.Când făceam lucrurile cu el, exaltam de putere și totul strălucea.Mi-e dor să ne uităm împreună la filme și ...
