Mâine
,,Încă puțin.” Își spuse. ,, Mâine pe vremea asta deja voi fi renunțat de mult timp. O să-mi contest decizia până la sfârșit și o să-mi urăsc fiecare părticică a corpului.Da,da, eu! Cine altcineva mai are curajul să se joace cu propriul destin, punându-l chiar în ghearele morții, apoi smulgând trăirea din infim? Extremele.Da, dulcele mele extreme. V-am iubit din secunda în care am conștientizat că sunteți parte din mine. Totul sau nimic. Gheața sau focul. Eu sau nimeni altcineva. Și-am ales. Gheața. Mâine e crunt. Azi, lipsește. Decizia îmi aparține.Și mă voi juca, ca de obicei.Îmi voi arunca fericirea în pivnița neantului și apoi am să o mai regăsesc târziu.Atât de târziu.Știu. O nebună vă vorbește despre trăiri. Aceeași nebună se regăsea pe o scenă, în fața oamenilor. Îi privea în ochi și le sufla orice urmă de energie. O absorbea. Fericirea? Apus fără de răsărit. Zâmbetul ascuns, sufletul pătruns. Simt răceala ce-mi zvâcnește în vene. Răceala fierbe. Totul e ...