Jurnalul unei flori de mai

Te-am vrut și am plecat. M-ai vrut și ai rămas. Ne-am oprit pe loc. Ne-am privit. Ne-am dorit. Ne-am urât. A fost pasional. Mi-ai privit buzele. Ți-am sărutat ochii. Ți-am ascultat temerile. Ți-am atins inima. Mi-ai îmbrăcat sufletul. Ți-am citit gândul. Mi-ai sărutat sentimentul. Mi-ai înțeles tăcerea. Ai fost al meu. Am fost a ta. Ne-am interesctat. Timpul a fost nesimțit. Ploaia a căzut. Viața a mers mai departe. Te-am sorbit din priviri. Mi-ai simțit parfumul. Am adormit cu tine în gând. Am fost dorința ta. Ai fost zâmbetul meu. Am plâns. Ai zâmbit. Ai plecat. Am rămas. Am vrut să-ți simt parfumul. Ai vrut să mă doară. S-a terminat.

Îți aud sunetul vocii și nu te mai pot distinge.Cuvintele cad mute pe lângă mine și suprimă tăcerea.Când ți-am vorbit ultima dată, ți-ai acoperit urechile și mi-ai oprit inima. Te-am privit pentru o fracțiune de secundă și te-am auzit șovăind.Totul se învârte în jurul cuvintelor.Chiar și noi doi. Și te-am urmat nestingherită, iar tu, trufaș, m-ai lăsat în lumea timpului. Am ascultat ceasuri la rând spunându-și povestea și m-am uitat pe fereastră după tine.N-ai mai apărut.Iar eu, nu puteam ieși. Timpul mi-a fost sechestru al trupului, înghețându-mi simțurile.Ultima oară când te-am privit, erai abătut.Aș fi vrut să mă apropii și să-ți sărut nesiguranța.N-am putut, nu pentru că nu aș fi vrut, ci pentru că m-ai închis acolo.Ai plecat mai departe. Am plecat și eu, am rupt lacătul și timpul l-am reprimat. Mi-am scrijelit amintirile pe o scândură și am aruncat-o în vânt. Am lăsat aerul să-mi spele trupul de orice urmă care ți-ar putea rosti numele. La un anumit timp, m-am pierdut. Iar ...

Mă auzi când vorbesc cu tine? Sau cuvintele mele îți scaldă în liniște simțurile? Tu vrei ca eu să fiu piesa ta pusă pe repeat.Eu vreau să fiu doar aer.Să trec pe lângă tine,să-ți dau fiori.Să mă asculți când vreau să murmur ceva... Tu nu mă înțelegi, la o adică, de ce ai face-o? Sunt aici.Te privesc și îmi doresc ca tu să mă înțelegi.Dar nu. Mă consideri o noțiune abstractă. Mă privești prin ochii altcuiva, pentru că dacă m-ai privi prin ai tăi, ai simți. Tu ai simțit întotdeauna cine sunt și ce-mi doresc.Unde ești? Te aud.Dar nu te pot distinge... Mulțimea asta de oameni mă îneacă.Nu te găsesc și mă împiedic de ei. Mi-au mușcat sufletul, acum sângerez. Ascultă-mi simțurile.Deslușește ce simt. Mă auzi? Cu tine vorbesc... Ia-mă de mână. 

Uite, vezi? Așa mi se întâmplă de fiecare dată când ei fac asta. Mă regăsesc în brațele tale, încărcându-mă cu energie.Ei nu înțeleg, dar eu scriu despre tine de parcă tu ai întelege.Și n-are haz și nu e nici măcar nostim, pentru că tu nu știi.Iar eu...eu sunt prea eu ca să-ți spun. Uneori am impresia că orgoliul îmi curge prin vene și abia dacă îl pot stăpâni.Dar tu ai înțelege.Nu ai spune nimic și m-ai lua în brațe.Știi ce dor îmi e de parfumul tău? Lumea asta e atât de rea și e doar cineva care seamănă cu tine.Dar nu ești tu și asta mă oprește.E rece și nu e nimeni să mă încălzească cum o făceai tu. Frunzele cad și se împrăștie... și iar cad.Și eu sunt la fel.Am învățat să mă mai controlez de curând.Știi tu... e greu cu trăirile astea. Uneori, aproape că dau cu mine de pământ. Dar e în regulă, cu fiecare dată e mai bine. Ți-am spus vreodată că atunci când mi-e dor de tine, ascult melodia pe care mi-ai dat-o tu?Când mă simt tristă  totul în jur rostește numele tău.Nu mai e cale...